|
gholem
Newbie
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1
|
|
Din radacini italiene, sub influente zdravene britanice - atat in atitudine cat si in muzica - si cu o senzualitate tipica muzicii pop, Carina Round si-a introdus vocea in urechile ascultatorilor tupeist, ca un bluesman, in ciuda timiditatii si modestiei de care da dovada deseori. In 2001 a lansat primul album, The First Blood Mystery, dovedind o voce puternica si curajul de a revitaliza anumite trasaturi muzicale din directia PJ Harvey, Patti Smith si nu numai. Fara vocalize gresite, ca la inceputurile Morrison, fara shock-showcase - gen rock alternativ de duzina si fara o atitudine lamentabila cum gasesti in majoritatea stilurilor imperecheate cu pop-ul, a urcat, atragatoare si emotionata, pe scena, realizand un spectacol memorabil si castigandu-si imediat simpatia publicului. Si mai stim ca-i place Parisul.
Vine in Wolverhampton (UK), a terminat o scoala catolica (care in prezent poarta o denumire business), a cantat pe aceeasi scena cu Annie Lennox, Ryan Adams, Coldplay, James Brown si printre fanii ei se numara, deloc intamplator, Lou Reed. Natura a inzestrat-o nu doar cu o voce exceptionala si cu urechi fine, dar si cu know-how-ul de a incanta ochiul pe langa starea de spirit pe care ti-o induce muzica ei. Spectacolele sunt "jucate" si pentru cei mofturosi, sound-ul alternativ e bine proportionat incat sa nu-ti schimbe gustul din neasteptat in dezorientat, iar faptul ca e destul de transanta in exprimare a adus controverse din partea criticilor de muzica, dar in sensul bun, toate contribuind la imaginea unei Carina Round care nu incearca sa-i impace pe toti, insa care stie ce efect are prezenta si muzica sa asupra celorlalti din jur, are o personalitate impunatoare si o serie de opinii bine conturate. Poate tocmai de aceea, intr-un concert sustinut de ea ceva timp in urma, s-a indreptat serioasa spre public si le-a spus galagiosilor sau sa taca sau sa iasa afara, pentru ca unii din public vor sa asculte si nu sa-si manifeste emotiile agitat sau sa "raga'' pentru ca asa se face la concerte.
Pe la 17 ani a inceput sa cante la chitara fara sa ia lectii serioase in acest sens, de aici si dificultatea de a canta conventional, dupa o serie de criterii general acceptate, dar care tocmai pentru ca nu sunt tipice duc la un sunet cel putin interesant daca nu inovativ; abia mai tarziu a considerat ca e un imperativ sa cunoasca "regulile cantatului", insa necunoasterea si-a pus amprenta si stilu-i a capatat o forma inedita deja, una care te pune in dificultate daca e sa etichetezi. Primul album, The First Blood Mystery, a fost scos pe piata la 21 de ani, iar primul cantec pe care a invatat sa-l cante "ca la carte" a fost Like A Hurricane, de Neil Young, pe la 22 de ani.
Influentele cele mai importante in muzica sunt, asa cum am spus mai sus, Patti Smith si PJ Harvey, Nina Simone, Bob Dylan, insa vei gasi cateva acorduri sumbru-repetitive gen Nick Cave, alternativ timpuriu si ciudatenii de la Velvet Underground. A realizat cateva cover-uri live sau, mai bine spus, a preluat bucati de piese de The Stooges, The Pixies, Lucinda Williams, Eminem si altii, insa in general nu este o amatoare a cover-urilor, poate daca ar fi avut exclusivitate ar fi privit lucrurile putin diferit si ideea prelucrarii unor materiale excelente in maniera proprie i-ar fi incantat orgoliul. Este de parere ca a face un cover dupa o piesa buna e de obicei mai greu decat sa faci singur piesa ta, pentru ca de cele mai multe ori oamenii nu se pot pune in "pielea" originalului, iar daca nu pot oferi mai mult decat au luat e futil sa incerce; cel mult vor strica piesa sau vor oferi o varianta mai light sau mai hard, care nu este si mai buna. Ce face, insa, si crede ca e ok, este sa adauge (live) la sfarsitul piesei Let It Fall bucatele din piesele celor mentionati adineaori - mai mari sau mai mici - in functie de starea de spirit pe care o are in acel moment si de cat de bine se preteaza cu feeling-ul concertului per total.
Carina Round nu este doar un muzician cu veleitati incontestabile, dar si un personaj controversat. A stiut sa-si faca publicitate profesionist (daca imi este ingaduita exprimarea), nu prin actiuni pe care presa le-ar eticheta imorale sau indolente, ci mai ales prin calitatea materialelor inregistrate, prin atitudinea stand-up pe care o afiseaza constant si prezenta de spirit de care da dovada fiind pe scena, in public, sau in alte situatii sociale care implica mai mult de 2 persoane. E un fel de mama ingaduitoare care nu se sfieste sa te traga de urechi daca sari calul si devii neserios. Ca in orice ramura a show-bizz-ului, au fost perioade si perioade, unele de succes, cu castiguri materiale care sa-i permita lucruri noi, altele mai putin animate sau depresive datorita lipsei de activitate si, deci, a reurselor materiale; la un moment dat, in 2007, a inceput sa inregistreze singura ep-uri si sa le vanda pe eBay, ca sa-si plateasca diverse chestii, cum ar fi reparatia chitarei. Aceasta situatie, desi descurajanta in contextul industriei muzicale din ultimii 10 ani, nu a doborat-o, insa urmatoarele materiale inregistrate nu au fost atat de bine apreciate precum precedentele.
In 2001 a fost The First Blood Mystery, nu voi repeta ce am scris mai sus. In 2003 a lansat The Disconnection (in UK) cu o coperta intriganta, o fotografie facuta de Anoushka Fisz, sotia lui Dave Stewart de la Eurythmics, care de atunci a sprijinit-o constant pe Carina Round, apoi a lansat acelasi album, in 2004, in SUA, cu o coperta mai putin socanta. Albumul a fost comparat cu muzica celor de la Bjork, Jeff Buckley si Robert Plant. Tot in 2004 a fost extras si single-ul Into My Blood, de pe acest album. (Spunea cineva ca injuraturile de pe The Disconnection care apar la un moment dat sunt, spre deosebire de cele ale Alanis Morissette, postate exact acolo unde trebuie, sa sublinieze anumite stari sau situatii si nu ca sa umple masura sau sa completeze linia melodica - "You're just looking for an excuse/To call yourself a fuck up".)
Albumul e vizibil influentat de PJ Harvey, insa e mai intens, mai rock decat ea si nu de putine ori ai senzatia ca auzi vocea tipei de la Morcheeba, Skye Edwards, intr-o varianta mai agresiva desi la fel de cultivata. Chitara face spectacolul pe marea parte a albumului, insa nici pianul nu e de lepadat, pe Lacuna, spre exemplu, imita sunetul unei chitare destinat scrijelitului varului de pe pereti. Iar asta e de bine, crede-ma. Pe parcurs ai sa mai prinzi ceva stil Dido, pop tipic, funk, rock alternativ, cabaret, trip hop, r&b, viori, trompeta, o toba fara vrajeli, brut introdusa in Overcome si ceva artificii de voce apropiate de cele alei interesantei Kate Bush. Dupa mine e cel mai reusit album al ei, corect "ansamblat", basul trece destept schimbarile de ritm, vocea variaza cu mult curaj de la cantec la leagan la blues, de la funk la rock, de la folk la pop, de la trip hop la cabaret, iar ca cireasa pentru tot albmulul ma straduiesc sa ma decid daca cel mai mult imi place piesa Sit Tight, cu finalul succesiv-exploziv, la care se adauga treptat diferite instrumente, repetitiv, si Monument, o piesa complexa, ritmata, unde vocea suna atat de sigura de sine, iar versurile te subjuga.
Ce e important si merita luat ca atare e faptul ca atat ca si compozitoare, cat si din punctul de vedere al ascultatorului profesionist, Carina Round este un muzician de calitate ce si-a castigat locul inconstestabil in istoria muzicii moderne, care ofera o perspectiva interesanta, un punct de sprijin pentru muzica ce va urma, un model acceptabil si de ce nu (?), o buna promovatoare a atitudinii de a sta drept chiar daca industria te vrea Britney Spears. Iar acesta e numai inceputul...
Sursa: http://muzica-nu-ucide.ro/component/con ... round.html
|
|
